Vezi cele mai memorabile evenimente April 1994 D.Hr..
În aprilie 1994, Intel a fost sponsorul primului eveniment Grand Prix al Asociației Profesionale de Șah la Moscova, jucat cu un control al timpului de 25 de minute pe partidă.
Genocidul a fost organizat de membri ai elitei politice hutu, mulți dintre aceștia ocupând funcții la niveluri înalte ale guvernului național. Majoritatea istoricilor sunt de acord că un genocid împotriva tutsi fusese planificat de cel puțin un an. Totuși, asasinarea președintelui rwandez Juvénal Habyarimana la 6 aprilie 1994 a creat un vid de putere și a pus capăt acordurilor de pace. Uciderile genocidare au început a doua zi, când soldați, polițiști și miliții au executat lideri militari și politici cheie tutsi și hutu moderați.
După moartea lui Habyarimana, în seara zilei de 6 aprilie, a fost format un comitet de criză; acesta era compus din generalul-maior Augustin Ndindiliyimana, colonelul Théoneste Bagosora și un număr de alți ofițeri superiori din armată. Comitetul a fost condus de Bagosora, în ciuda prezenței lui Ndindiliyimana, care avea un grad superior. Prim-ministrul Agathe Uwilingiyimana era legal următoarea în linia de succesiune politică, dar comitetul a refuzat să-i recunoască autoritatea. Roméo Dallaire s-a întâlnit cu comitetul în acea noapte și a insistat ca Uwilingiyimana să fie pusă la conducere, dar Bagosora a refuzat, spunând că Uwilingiyimana nu „se bucură de încrederea poporului rwandez” și că este „incapabilă să guverneze națiunea”. Comitetul și-a justificat, de asemenea, existența ca fiind esențială pentru a evita incertitudinea după moartea președintelui. Bagosora a încercat să convingă UNAMIR și RPF că acest comitet acționa pentru a controla Garda Prezidențială, pe care a descris-o ca fiind „scăpată de sub control”, și că va respecta acordul de la Arusha.
Pe 7 aprilie, odată cu începerea genocidului, comandantul RPF (Frontul Patriotic Rwandez), Paul Kagame, a avertizat comitetul de criză și UNAMIR că va relua războiul civil dacă masacrele nu încetează.
Procuratura TPIR (Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda) nu a putut dovedi că a existat o conspirație pentru a comite genocidul înainte de 7 aprilie 1994.
Pe 9 aprilie, observatorii ONU au fost martorii masacrului copiilor la o biserică poloneză din Gikondo.
Pe 10-11 aprilie 1994, UNPROFOR a solicitat lovituri aeriene pentru a proteja zona de siguranță Goražde, ceea ce a dus la bombardarea unui avanpost de comandă militară sârbă de lângă Goražde de către două avioane americane F-16.
Mii de oameni au căutat refugiu în Școala Tehnică Oficială (École Technique Officielle) din Kigali, unde erau staționați soldați belgieni ai UNAMIR. Pe 11 aprilie, soldații belgieni s-au retras, iar forțele armate rwandeze și milițiile i-au ucis pe toți tutsi.
Pe 12 aprilie, guvernul belgian, care era unul dintre cei mai mari contributori de trupe la UNAMIR și pierduse zece soldați în timp ce o protejau pe prim-ministrul Uwilingiyimana, a anunțat că se retrage, reducând și mai mult eficiența forței.
Un astfel de masacru a avut loc la Nyarubuye. Pe 12 aprilie, peste 1.500 de tutsi au căutat refugiu într-o biserică catolică din Nyange, apoi în comuna Kivumu.
Ca represalii, sârbii au luat 150 de membri ai personalului ONU ostatici pe 14 aprilie.
Pe 15 aprilie, liniile guvernului bosniac din jurul orașului Goražde s-au rupt.
Acordul de la Marrakech, manifestat prin Declarația de la Marrakech, a fost un acord semnat la Marrakech, Maroc, de 123 de națiuni la 15 aprilie 1994, marcând punctul culminant al Rundei Uruguay de 8 ani și înființând Organizația Mondială a Comerțului, care a luat ființă oficial la 1 ianuarie 1995.
Nixon a suferit un accident vascular cerebral sever pe 18 aprilie 1994, în timp ce se pregătea să ia cina în casa sa din Park Ridge, New Jersey. Un cheag de sânge rezultat din fibrilația atrială de care suferea de mulți ani se formase în partea superioară a inimii, se desprinsese și călătorise către creier. A fost dus la New York Hospital–Cornell Medical Center din Manhattan, fiind inițial conștient, dar incapabil să vorbească sau să își miște brațul sau piciorul drept. Leziunile cerebrale au cauzat umflături (edem cerebral), iar Nixon a intrat într-o comă profundă.
A murit la ora 21:08 pe 22 aprilie 1994, cu fiicele sale la căpătâi. Avea 81 de ani.
Primele zvonuri despre uciderile comise de RPF au apărut după ce 250.000 de refugiați, în majoritate hutu, au intrat în Tanzania prin punctul de trecere a frontierei de la Rusumo, pe 28 aprilie 1994.
În jurul datei de 29 aprilie 1994, un contingent danez (Nordbat 2) aflat în misiune de menținere a păcii în Bosnia, ca parte a batalionului nordic al UNPROFOR situat în Tuzla, a fost ambuscat în timp ce încerca să elibereze un post de observație suedez (Tango 2) care se afla sub foc intens de artilerie din partea brigăzii sârbe bosniace Šekovići, lângă satul Kalesija.
După ce RPF a preluat controlul punctului de trecere a frontierei de la Rusumo pe 30 aprilie, refugiații au continuat să traverseze râul Kagera, ajungând în zone izolate din Tanzania.
În aprilie 1994, Intel a fost sponsorul primului eveniment Grand Prix al Asociației Profesionale de Șah la Moscova, jucat cu un control al timpului de 25 de minute pe partidă.
Genocidul a fost organizat de membri ai elitei politice hutu, mulți dintre aceștia ocupând funcții la niveluri înalte ale guvernului național. Majoritatea istoricilor sunt de acord că un genocid împotriva tutsi fusese planificat de cel puțin un an. Totuși, asasinarea președintelui rwandez Juvénal Habyarimana la 6 aprilie 1994 a creat un vid de putere și a pus capăt acordurilor de pace. Uciderile genocidare au început a doua zi, când soldați, polițiști și miliții au executat lideri militari și politici cheie tutsi și hutu moderați.
După moartea lui Habyarimana, în seara zilei de 6 aprilie, a fost format un comitet de criză; acesta era compus din generalul-maior Augustin Ndindiliyimana, colonelul Théoneste Bagosora și un număr de alți ofițeri superiori din armată. Comitetul a fost condus de Bagosora, în ciuda prezenței lui Ndindiliyimana, care avea un grad superior. Prim-ministrul Agathe Uwilingiyimana era legal următoarea în linia de succesiune politică, dar comitetul a refuzat să-i recunoască autoritatea. Roméo Dallaire s-a întâlnit cu comitetul în acea noapte și a insistat ca Uwilingiyimana să fie pusă la conducere, dar Bagosora a refuzat, spunând că Uwilingiyimana nu „se bucură de încrederea poporului rwandez” și că este „incapabilă să guverneze națiunea”. Comitetul și-a justificat, de asemenea, existența ca fiind esențială pentru a evita incertitudinea după moartea președintelui. Bagosora a încercat să convingă UNAMIR și RPF că acest comitet acționa pentru a controla Garda Prezidențială, pe care a descris-o ca fiind „scăpată de sub control”, și că va respecta acordul de la Arusha.
Pe 7 aprilie, odată cu începerea genocidului, comandantul RPF (Frontul Patriotic Rwandez), Paul Kagame, a avertizat comitetul de criză și UNAMIR că va relua războiul civil dacă masacrele nu încetează.
Procuratura TPIR (Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda) nu a putut dovedi că a existat o conspirație pentru a comite genocidul înainte de 7 aprilie 1994.
Pe 9 aprilie, observatorii ONU au fost martorii masacrului copiilor la o biserică poloneză din Gikondo.
Pe 10-11 aprilie 1994, UNPROFOR a solicitat lovituri aeriene pentru a proteja zona de siguranță Goražde, ceea ce a dus la bombardarea unui avanpost de comandă militară sârbă de lângă Goražde de către două avioane americane F-16.
Mii de oameni au căutat refugiu în Școala Tehnică Oficială (École Technique Officielle) din Kigali, unde erau staționați soldați belgieni ai UNAMIR. Pe 11 aprilie, soldații belgieni s-au retras, iar forțele armate rwandeze și milițiile i-au ucis pe toți tutsi.
Pe 12 aprilie, guvernul belgian, care era unul dintre cei mai mari contributori de trupe la UNAMIR și pierduse zece soldați în timp ce o protejau pe prim-ministrul Uwilingiyimana, a anunțat că se retrage, reducând și mai mult eficiența forței.
Un astfel de masacru a avut loc la Nyarubuye. Pe 12 aprilie, peste 1.500 de tutsi au căutat refugiu într-o biserică catolică din Nyange, apoi în comuna Kivumu.
Ca represalii, sârbii au luat 150 de membri ai personalului ONU ostatici pe 14 aprilie.
Pe 15 aprilie, liniile guvernului bosniac din jurul orașului Goražde s-au rupt.
Acordul de la Marrakech, manifestat prin Declarația de la Marrakech, a fost un acord semnat la Marrakech, Maroc, de 123 de națiuni la 15 aprilie 1994, marcând punctul culminant al Rundei Uruguay de 8 ani și înființând Organizația Mondială a Comerțului, care a luat ființă oficial la 1 ianuarie 1995.
Nixon a suferit un accident vascular cerebral sever pe 18 aprilie 1994, în timp ce se pregătea să ia cina în casa sa din Park Ridge, New Jersey. Un cheag de sânge rezultat din fibrilația atrială de care suferea de mulți ani se formase în partea superioară a inimii, se desprinsese și călătorise către creier. A fost dus la New York Hospital–Cornell Medical Center din Manhattan, fiind inițial conștient, dar incapabil să vorbească sau să își miște brațul sau piciorul drept. Leziunile cerebrale au cauzat umflături (edem cerebral), iar Nixon a intrat într-o comă profundă.
A murit la ora 21:08 pe 22 aprilie 1994, cu fiicele sale la căpătâi. Avea 81 de ani.
Primele zvonuri despre uciderile comise de RPF au apărut după ce 250.000 de refugiați, în majoritate hutu, au intrat în Tanzania prin punctul de trecere a frontierei de la Rusumo, pe 28 aprilie 1994.
În jurul datei de 29 aprilie 1994, un contingent danez (Nordbat 2) aflat în misiune de menținere a păcii în Bosnia, ca parte a batalionului nordic al UNPROFOR situat în Tuzla, a fost ambuscat în timp ce încerca să elibereze un post de observație suedez (Tango 2) care se afla sub foc intens de artilerie din partea brigăzii sârbe bosniace Šekovići, lângă satul Kalesija.
După ce RPF a preluat controlul punctului de trecere a frontierei de la Rusumo pe 30 aprilie, refugiații au continuat să traverseze râul Kagera, ajungând în zone izolate din Tanzania.
