1Conferința de la Berlin

Rwanda și țara vecină Burundi au fost atribuite Germaniei prin Conferința de la Berlin din 1884, iar Germania și-a stabilit o prezență în țară în 1897, odată cu formarea unei alianțe cu regele.

2Manifestul Bahutu

În 1957, un grup de intelectuali hutu a scris „Manifestul Bahutu”. Acesta a fost primul document care a etichetat tutsi și hutu drept rase separate și a cerut transferul puterii de la tutsi la hutu pe baza a ceea ce a numit „lege statistică”.

3Revoluția din Rwanda

Activiștii hutu au ripostat ucigând tutsi, atât din rândul elitei, cât și civili obișnuiți, marcând începutul Revoluției din Rwanda.

4Un subșef hutu a fost atacat aproape de casa sa

La 1 noiembrie 1959, Dominique Mbonyumutwa, un subșef hutu, a fost atacat aproape de casa sa din Byimana, prefectura Gitarama, de către susținători ai partidului pro-tutsi. Mbonyumutwa a supraviețuit, dar au început să circule zvonuri că ar fi fost ucis.

5Invazia RPF

În primii ani ai regimului Habyarimana, a existat o prosperitate economică mai mare și o reducere a violenței împotriva tutsi. Cu toate acestea, au rămas multe figuri anti-tutsi radicale, inclusiv familia primei doamne Agathe Habyarimana, cunoscuți sub numele de akazu sau clan de Madame, iar președintele s-a bazat pe ei pentru a-și menține regimul. Când RPF a invadat în 1990, Habyarimana și radicalii au exploatat frica populației pentru a promova o agendă anti-tutsi care a devenit cunoscută sub numele de Hutu Power.

6Cantități mari de grenade și muniții

Rwanda a achiziționat, de asemenea, cantități mari de grenade și muniții începând cu sfârșitul anului 1990; într-o tranzacție, viitorul Secretar General al ONU, Boutros Boutros-Ghali, în rolul său de ministru de externe al Egiptului, a facilitat o vânzare mare de arme din Egipt.

7Apărarea civilă

În 1990, armata a început să înarmeze civilii cu arme precum macetele și a început să antreneze tineretul hutu în luptă, oficial ca un program de „apărare civilă” împotriva amenințării RPF (Frontul Patriotic Rwandan), dar aceste arme au fost folosite ulterior pentru a comite genocidul.

8Rwigyema a condus o forță de peste 4.000 de rebeli din Uganda, înaintând 60 km în Rwanda

În anii 1980, un grup de 500 de refugiați rwandezi din Uganda, conduși de Fred Rwigyema, a luptat alături de Armata de Rezistență Națională (NRA) în Războiul din Bush-ul ugandez, care a dus la răsturnarea lui Milton Obote de către Yoweri Museveni. Acești soldați au rămas în armata ugandeză după învestirea lui Museveni ca președinte al Ugandei, dar au început simultan să planifice o invazie a Rwandei printr-o rețea secretă din cadrul armatei. În octombrie 1990, Rwigyema a condus o forță de peste 4.000 de rebeli din Uganda, înaintând 60 km (37 mile) în Rwanda sub drapelul Frontului Patriotic Rwandan (RPF). Rwigyema a fost ucis în a treia zi a atacului, iar Franța și Zairul au desfășurat forțe în sprijinul armatei rwandeze, permițându-le să respingă invazia.

9Kagame a reluat războiul

Adjunctul lui Rwigyema, Paul Kagame, a preluat comanda forțelor RPF, organizând o retragere tactică prin Uganda către Munții Virunga, o zonă accidentată din nordul Rwandei. De acolo, el a reînarmat și reorganizat armata și a desfășurat activități de strângere de fonduri și recrutare din diaspora tutsi. Kagame a reluat războiul în ianuarie 1991, cu un atac surpriză asupra orașului nordic Ruhengeri.

10Coaliția pentru Apărarea Republicii (CDR)

În 1992, radicalii au creat partidul Coaliția pentru Apărarea Republicii (CDR), care era legat de partidul de guvernământ, dar mai de dreapta, și a promovat o agendă critică la adresa presupusei „moliciuni” a președintelui față de RPF.

11RPF a anunțat o încetare a focului și a început negocierile cu guvernul rwandez

În iunie 1992, după formarea unui guvern de coaliție multipartid la Kigali, RPF a anunțat o încetare a focului și a început negocierile cu guvernul rwandez la Arusha, Tanzania.

12S-au format mai multe grupuri extremiste hutu

La începutul anului 1993, s-au format mai multe grupuri extremiste hutu care au început campanii de violență la scară largă împotriva tutsi.

13Hutu Power a început să întocmească liste cu „trădători” pe care plănuiau să îi ucidă

În martie 1993, Hutu Power a început să întocmească liste cu „trădători” pe care plănuiau să îi ucidă, și este posibil ca numele lui Habyarimana să fi fost pe aceste liste; CDR (Coaliția pentru Apărarea Republicii) îl acuza public pe președinte de trădare.

14Asasinarea lui Melchior Ndadaye

În octombrie 1993, președintele Burundiului, Melchior Ndadaye, care fusese ales în iunie ca primul președinte hutu din istoria țării, a fost asasinat de ofițeri extremiști din armata tutsi.

15Faxul Genocidului

La 11 ianuarie 1994, generalul Roméo Dallaire, comandantul UNAMIR (Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite pentru Rwanda), a trimis „Faxul Genocidului” către sediul ONU. Faxul preciza că Dallaire era în contact cu „un instructor de nivel înalt din cadrul miliției înarmate Interahamwe a MRND”. Informatorul — cunoscut acum ca fiind șoferul lui Mathieu Ngirumpatse, Kassim Turatsinze, alias „Jean-Pierre” — a susținut că a primit ordin să înregistreze toți tutsi din Kigali. Conform notei, Turatsinze suspecta că se plănuia un genocid împotriva tutsi și a spus că „în 20 de minute personalul său ar putea ucide până la 1000 de tutsi”. Cererea lui Dallaire de a proteja informatorul și familia acestuia și de a percheziționa depozitele de arme pe care acesta le-a dezvăluit a fost respinsă.

16Un comitet de criză

După moartea lui Habyarimana, în seara zilei de 6 aprilie, a fost format un comitet de criză; acesta era compus din generalul-maior Augustin Ndindiliyimana, colonelul Théoneste Bagosora și un număr de alți ofițeri superiori din armată. Comitetul a fost condus de Bagosora, în ciuda prezenței lui Ndindiliyimana, care avea un grad superior. Prim-ministrul Agathe Uwilingiyimana era legal următoarea în linia de succesiune politică, dar comitetul a refuzat să-i recunoască autoritatea. Roméo Dallaire s-a întâlnit cu comitetul în acea noapte și a insistat ca Uwilingiyimana să fie pusă la conducere, dar Bagosora a refuzat, spunând că Uwilingiyimana nu „se bucură de încrederea poporului rwandez” și că este „incapabilă să guverneze națiunea”. Comitetul și-a justificat, de asemenea, existența ca fiind esențială pentru a evita incertitudinea după moartea președintelui. Bagosora a încercat să convingă UNAMIR și RPF că acest comitet acționa pentru a controla Garda Prezidențială, pe care a descris-o ca fiind „scăpată de sub control”, și că va respecta acordul de la Arusha.

17Asasinarea președintelui rwandez Juvénal Habyarimana

Genocidul a fost organizat de membri ai elitei politice hutu, mulți dintre aceștia ocupând funcții la niveluri înalte ale guvernului național. Majoritatea istoricilor sunt de acord că un genocid împotriva tutsi fusese planificat de cel puțin un an. Totuși, asasinarea președintelui rwandez Juvénal Habyarimana la 6 aprilie 1994 a creat un vid de putere și a pus capăt acordurilor de pace. Uciderile genocidare au început a doua zi, când soldați, polițiști și miliții au executat lideri militari și politici cheie tutsi și hutu moderați.

18Procuratura TPIR nu a putut dovedi existența unei conspirații pentru a comite genocidul

Procuratura TPIR (Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda) nu a putut dovedi că a existat o conspirație pentru a comite genocidul înainte de 7 aprilie 1994.

19Paul Kagame a avertizat comitetul de criză și UNAMIR că va relua războiul civil dacă masacrele nu încetează

Pe 7 aprilie, odată cu începerea genocidului, comandantul RPF (Frontul Patriotic Rwandez), Paul Kagame, a avertizat comitetul de criză și UNAMIR că va relua războiul civil dacă masacrele nu încetează.

20Masacrul copiilor

Pe 9 aprilie, observatorii ONU au fost martorii masacrului copiilor la o biserică poloneză din Gikondo.

21Școala Tehnică Oficială

Mii de oameni au căutat refugiu în Școala Tehnică Oficială (École Technique Officielle) din Kigali, unde erau staționați soldați belgieni ai UNAMIR. Pe 11 aprilie, soldații belgieni s-au retras, iar forțele armate rwandeze și milițiile i-au ucis pe toți tutsi.

22Guvernul belgian a anunțat că se retrage

Pe 12 aprilie, guvernul belgian, care era unul dintre cei mai mari contributori de trupe la UNAMIR și pierduse zece soldați în timp ce o protejau pe prim-ministrul Uwilingiyimana, a anunțat că se retrage, reducând și mai mult eficiența forței.

23Masacrul de la Nyarubuye

Un astfel de masacru a avut loc la Nyarubuye. Pe 12 aprilie, peste 1.500 de tutsi au căutat refugiu într-o biserică catolică din Nyange, apoi în comuna Kivumu.

24Primele zvonuri despre uciderile comise de RPF

Primele zvonuri despre uciderile comise de RPF au apărut după ce 250.000 de refugiați, în majoritate hutu, au intrat în Tanzania prin punctul de trecere a frontierei de la Rusumo, pe 28 aprilie 1994.

25RPF a preluat controlul punctului de trecere a frontierei de la Rusumo

După ce RPF a preluat controlul punctului de trecere a frontierei de la Rusumo pe 30 aprilie, refugiații au continuat să traverseze râul Kagera, ajungând în zone izolate din Tanzania.

26Garda Prezidențială, jandarmeria și miliția de tineret, ajutate de populația locală, au continuat să ucidă într-un ritm foarte ridicat

În restul lunii aprilie și la începutul lunii mai, Garda Prezidențială, jandarmeria și miliția de tineret, ajutate de populația locală, au continuat să ucidă într-un ritm foarte ridicat. Gerard Prunier estimează că, în primele șase săptămâni, până la 800.000 de rwandezi ar fi putut fi uciși, reprezentând o rată de cinci ori mai mare decât în timpul Holocaustului din Germania nazistă. Scopul era uciderea fiecărui tutsi care trăia în Rwanda și, cu excepția armatei RPF care avansa, nu a existat nicio forță de opoziție care să prevină sau să încetinească masacrele.

27RPF a tăiat drumul dintre Kigali și Gitarama

Până la 16 mai, RPF (Frontul Patriotic Rwandez) a tăiat drumul dintre Kigali și Gitarama, sediul temporar al guvernului interimar.

28UNHCR a început să primească relatări concrete despre atrocități și a făcut publice aceste informații

Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a început să primească relatări concrete despre atrocități și a făcut publice aceste informații pe 17 mai.

29Rezoluția 918

Pe 17 mai 1994, ONU a adoptat Rezoluția 918, care a impus un embargo asupra armelor și a întărit UNAMIR, misiune care avea să fie cunoscută sub numele de UNAMIR II. Noii soldați nu au început să sosească decât în iunie, iar după încheierea genocidului în iulie, rolul UNAMIR II a fost limitat în mare măsură la menținerea securității și stabilității, până la încetarea mandatului său în 1996.

30RPF a ocupat chiar Gitarama

Până la 13 iunie, RPF (Frontul Patriotic Rwandez) a ocupat chiar Gitarama, în urma unei încercări nereușite a forțelor guvernamentale rwandeze de a redeschide drumul; guvernul interimar a fost forțat să se mute la Gisenyi, în extremitatea nord-vestică.

31Opération Turquoise

Pe 23 iunie, aproximativ 2.500 de soldați au intrat în sud-vestul Rwandei ca parte a misiunii conduse de Franța, Opération Turquoise, sub egida Națiunilor Unite.

32Forțele lui Kagame dețineau întreaga Rwandă, cu excepția zonei din sud-vest

La sfârșitul lunii iulie 1994, forțele lui Kagame dețineau întreaga Rwandă, cu excepția zonei din sud-vest, care fusese ocupată de o forță a Națiunilor Unite condusă de Franța, ca parte a Opération Turquoise.

33Ziua Eliberării pentru Rwanda

Ziua Eliberării pentru Rwanda a ajuns să fie marcată pe 4 iulie și este comemorată ca sărbătoare publică.

34TPIR s-a închis oficial

TPIR (Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda) s-a închis oficial la 31 decembrie 2015, iar funcțiile sale rămase au fost transferate către Mecanismul pentru Tribunale Penale Internaționale.

35Papa Francisc

Pe 20 martie 2017, Papa Francisc a recunoscut că, deși unii călugărițe și preoți catolici din țară au fost uciși în timpul genocidului, alții au fost complici la acesta și au luat parte la pregătirea și executarea genocidului.