Declarația Națiunilor Unite

„În ziua de Anul Nou 1942, președintele Roosevelt, prim-ministrul Churchill, Maxim Litvinov, din partea URSS, și T. V. Soong, din partea Chinei, au semnat un document scurt care a devenit ulterior cunoscut sub numele de Declarația Națiunilor Unite, iar a doua zi reprezentanții a douăzeci și două de alte națiuni și-au adăugat semnăturile”. O DECLARAȚIE COMUNĂ A STATELOR UNITE ALE AMERICII, REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD, UNIUNII REPUBLIILOR SOCIALISTE SOVIETICE, CHINEI, AUSTRALIEI, BELGIEI, CANADEI, COSTA RICA, CUBEI, CEHOSLOVACIEI, REPUBLICII DOMINICANE, EL SALVADORULUI, GRECIEI, GUATEMALEI, HAITIULUI, HONDURASULUI, INDIEI, LUXEMBURGULUI, OLANDEI, NOII ZEELANDE, NICARAGUEI, NORVEGIEI, PANAMEI, POLONIEI, AFRICII DE SUD, IUGOSLAVIEI Guvernele semnatare ale prezentei, Subscriind la un program comun de scopuri și principii încorporate în Declarația Comună a Președintelui Statelor Unite ale Americii și a Prim-ministrului Marii Britanii din 14 august 1941, cunoscută sub numele de Carta Atlanticului, Fiind convinse că victoria completă asupra inamicilor lor este esențială pentru a apăra viața, libertatea, independența și libertatea religioasă, și pentru a păstra drepturile omului și justiția în propriile lor țări, precum și în alte țări, și că sunt acum angajate într-o luptă comună împotriva forțelor sălbatice și brutale care caută să subjuge lumea, DECLARĂ: Fiecare Guvern se angajează să își folosească toate resursele, militare sau economice, împotriva acelor membri ai Pactului Tripartit și aderenților săi cu care respectivul guvern este în război. Fiecare Guvern se angajează să coopereze cu Guvernele semnatare ale prezentei și să nu încheie un armistițiu sau o pace separată cu inamicii. Declarația de mai sus poate fi acceptată de alte națiuni care oferă, sau care pot oferi, asistență materială și contribuții în lupta pentru victoria asupra hitlerismului. Conferința de la Washington 1941–1942

Poate conține erori.